Răspunderea solidară a administratorilor in conditiile articolului 27 alin (2) lit c) si d) al O.G 92/2003
NU RESPECTA CONDIȚIILE DE CONSTITUȚIONALITATE

– A DOUA PARTE –

În EDITORIALUL anterior evocam pe scurt conflictul normei cu principiile LEGII FUNDAMENTALE, făcând referiri si asupra aspectelor de admisibilitate a EXCEPȚIEI. Materialul de față detaliază afirmațiile produse anterior.

III.1 Conflictul cu prevederile ARTICOLULUI 115 alin (4) din CONSTITUTIE

Evenimentul legislativ al emiterii O.U.G poate fi abordat de către EXECUTIV în cadrul așa-numitului mecanism de “delegare legislativă”, operațiune cu caracter excepțional ce trebuie a îndeplini un set de trei condiții de valabilitate juridică, adevărate “furci caudine”!

Citez:
” (4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.”

Simplu de remarcat astfel, complexul de condiții ce trebuiau a fi îndeplinite cumulativ, de către actul normativ emis prin delegare legislativă, obligație profund ignorată la emiterea textelor ORDONANȚEI DE URGENTĂ nr 54/2010.

Să urmărim temeiurile declarate de GUVERN la momentul emiterii ordonanței, rațiuni cuprinse în preambulul O.U.G. Citez:
“Având în vedere necesitatea combaterii în regim de maximă urgenţă a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie, având în vedere necesitatea stabilirii unor standarde minime comune pentru înregistrarea şi scoaterea din evidenţă a persoanelor impozabile care efectuează operaţiuni de comerţ intracomunitar, în special achiziţii intracomunitare de bunuri, în vederea diminuării evaziunii fiscale în domeniul TVA, pentru asigurarea unei mai bune monitorizări a operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu produse accizabile, respectiv produse energetice, alcool şi băuturi alcoolice şi tutun prelucrat, în vederea accelerării încasării accizelor la bugetul de stat şi a diminuării evaziunii fiscale în domeniu, în scopul întăririi supravegherii şi controlului vamal al activităţii de introducere şi comercializare a mărfurilor în regim duty-free, pentru instituirea unor pârghii care să conducă la creşterea gradului de colectare a veniturilor bugetare, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.”

Fără a face niciun fel de observații asupra caracterului excepțional sau nu al acestor aspecte, suntem obligati să observăm faptul că, domeniile reprezentând pretinsele situații ce justifică, în opinia emitentului, măsuri urgente reprezintă manifestări ale unor stări de fapt punctuale identificate ca determinând fraudă fiscală, domeniile economice afectate fiind identificate prin enumerarea conținând elemente de tipul “fraude fiscale privind TVA pentru livrări de: cereale” până la aspecte relativ la “comercializare duty-free”.

Cadrul reglementării născute în corpul prezentei O.U.G urma astfel a fi configurat în limitele temeiurile enumerate în preambul, ca soluție normativă de asanare a situațiilor negative, excepționale, acolo expuse.

Am fost obligat să observ că, între aceste temeiuri declarate si conținutul actului normativ pe care l-am supus controlului constituțional se manifestă însă, un conflict de proporții. Afirm că, legătura de cauzalitate dintre problemele “excepționale” și norma generate este extrem de greu de remarcat, dacă nu chiar imposibil.
Prevederile art 27 alin 2 lit. c) si d) ale OG 92/2003 introduse prin ART XI pct .(1) al OUG 54/2010 introduc în dreptul pozitiv elemente normative cu caracter general, ce exced în mod evident cadrului limitat de motivele inserate in preambulul actului normativ, pentru următoarele rațiuni:
Textele ART.XI pct. (1) al OUG 5/2010 “vehiculul normativ“ ce a “transportat noile norme” adiționându-le procedurii fiscale, reglementează condițiile de aplicare a unei institutii fiscale, ce este o figură juridică derivată din cea a răspunderii patrimoniale civile. Această nouă reglementare a răspunderii solidare a persoanei fizice împreună cu societatea debitoare fiscal reprezintă o construcție juridică sofisticată, cu particularități de aplicare ce afectează întregul spectru al vieții economice, depășind cu mult cadrul argumentat de Guvern.
Conținutul noii reglementări cuprinde o sferă de reglementare extrem de amplă, fără legătură de cauzalitate cu de temeiurile expuse în preambulul ordonanței. Vom întâlni astfel, în corpul normei, referiri privind companiile aflate într-o anumită stare fiscală (insolvabilitate), vom remarca referiri normative privind persoanele administratorilor, a unor conduit specifice care, în anumite conjuncturi ce sunt aici reglementate, vor determina aplicarea răspunderii solidare.

Ca urmare, sesizez că, ordonanța de urgență susținând combaterea unor aspecte economice particulare (fraude în domeniile identificate în preambul, nevoia de măsuri de combatere), aspecte ce au un efect limitat ca impact exclusiv la respectivele sfere de activitate descrise, introduce modificări normative cu efect general, sistemic, dincolo de domeniile expuse.
Exempli gratia: este de remarcat, din lectura ordonanței că, aceasta reglementează inclusiv în domeniul circulației pe drumurile publice (ART.XVIII).

Citez:
“Art. XVIII
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza: 1.
La articolul 29, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
“(2) Participantii la trafic sunt obligati sa respecte si semnalele politistilor de frontiera, ale indrumatorilor de circulatie ai Ministerului Apararii Nationale, ale organelor fiscale din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala aflati in indeplinirea atributiilor de serviciu, ale agentilor cailor ferate, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulatiei pe sectoarele de drum pe care se executa lucrari de reabilitare a acestora, ale membrilor patrulelor scolare de circulatie care actioneaza in imediata apropiere a unitatilor de invatamant, precum si ale nevazatorilor, potrivit prevederilor din regulament.”

La prima lectură, am crezut că textul va conduce către instituirea de măsuri de forță , de eventuală blocare în trafic în vederea controlului, însă reglementarea, iată, are cu totul altă perspectivă !

Ca urmare, este de remarcat faptul că, LEGEA FUNDAMENTALĂ reglementând delegarea legislativă, impune condiția situației excepționale care tocmai prin caracterul ei neobișnuit, particular, ar necesita luarea de măsuri normative urgente, proporționale, reglementări dedicate evident asanării exclusiv a situației negative invocate. Măsura legislativă conținută acum de ART.XI pct. (1) a OUG 54/2010 de completare cu prev. art.27 alin 2 lit c) si d) a OG 92/2003 NU ESTE JUSTIFICATĂ NICIUNDE ca atare, nicăieri neindicându-se care sunt aspectele de natură excepțională, care ar justifica reglementarea LA ACEST MOMENT a modificării instituției răspunderii solidare în materie fiscal, în această ultimă formă.

Cu atât mai puțin nu se menționează în corpul ordonanței, care ar fi consecințele negative ale unei amânări a acestor noi reglementări financiar-fiscale, care ar fi pericolul ce ar fi generat de o eventuală carență de reglementare în materie. Iată cum nici ultima condiție constitutional nu este îndeplinită.

Ca urmare, simpla nevoie a Executivului de a genera instrumente juridice în materia procedurii fiscale, aspect întemeiat pe principiul oportunității care, cu siguranță există în cauză, nu poate justifica introducerea în dreptul pozitiv a unei norme printr-un mecanism de delegare legislativă supus unor deosebite exigențele constituționale, încălcate în speță.

III.2 Conflictul cu prevederile ARTICOLULUI 115 alin 6) din CONSTITUTIE raportat la dreptul de proprietate, garantat prin ARTICOLUL 44 alin 1) din CONSTITUTIE

Din rațiunile ce vor fi mai jos evocate, se va remarca și conflictul cu prevederile ARTICOLULUI 115 alin (6) coroborat cu prevederile ARTICOLULUI 44 alin (1) din CONSTITUTIE.

Cităm:
“(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

(1)Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”

Textul analizat instituie un regim juridic destinat eminamente afectării patrimoniului privat al persoanelor care, devin astfel în condițiile normei celei noi, debitoare în solidar cu societățile administrate, în favoarea creditorului bugetar.

Astfel, persoanele supuse mențiunii legale, fără a presta o activitate care să determine pentru sine un venit, și, pe cale de consecință, fără a genera un impozit proportional acestuia, din motivele precizate mai sus, își văd afectate patrimoniul privat devenind codebitori bugetari alături de companiile aflate în insolvabilitate fiscală. Mai mult decât atât, regimul juridic instituit prin normele mai sus evocate deschide posibilitatea executării silite a patrimoniului privat prin mijloacele puse la dispoziție creditorului bugetar de celelalte norme financiar-fiscale.

Textul supus controlului de constituționalitate adiționează astfel un regim juridic afectând în mod masiv patrimoniul privat, fiind de luat în considerare și faptul că se transferă un rezultat fiscal al unei activități economice, care, prin dimensiunea rulajelor poate fi extrem de mare, asupra unui patrimoniu privat al persoanei fizice care, de cele mai multe ori este mult sub valorile acestuia, aspect total nerezonabil pe care nu l-am detaliat în prezenta.

Din analiza textelor constituționale mai sus evocate se remarcă faptul că, proprietatea – drept fundamental garantat de CONSTITUȚIE – nu poate fi afectat prin ordonanță de urgență, interdicție expres prevăzută in alin (6) al ART.115.
Mai mult decât atât, limitările acestui drept fundamental sunt specificate de prev. ART .44 alin (1) ultima teză a CONSTITUTIEI ca realizându-se numai prin „lege”, coroborarea cu ART.115 alin (6) determinând aprecierea că, prin „lege” se înțelege exclusiv norma ca act al PARLAMENTULUI.

Toate aceste aspecte, mă determină să afirm puternicul conflict între instituția „răspunderii solidare” mai sus precizate cu principiile constituționale pe care le-am detaliat în text!

Aștept răspunsul CURȚII!

Liviu Stancu
Cunoscând în mod profund realitatea juridică, confruntați cu un ansamblul legislativ de multe ori inadecvat, adaptăm permanent acțiunile noastre în vederea obținerii celui mai bun rezultat.